Puțini oameni conștientizează că deși consumă frecvent dulciuri cu "gust de vanilie", de fapt Nu au mâncat Niciodată vanilie naturală.
Vanilia a devenit un condiment universal, cele mai multe dintre dulciurile pe care le mâncăm au aroma de vanilie, aceasta este omniprezentă ȋn deserturi indiferent că provin din producție artizanală sau industrială.
Dacă sunteți atenți la etichetele alimentelor veți observa că aproape toate delicatesele existente pe piață au doar „gust”, „aromă” de vanilie sau „vanilină”. Acestea nu conțin nimic din nobilele semințe ale păstăii de vanilie ci doar un praf industrial, o vanilină sintetică.
Veti fi uimiţi să aflaţi că nici dulciurile bunicii nu conțin vanilie autentică! Nici o „esență” din miculețele sticle de pe rafturile magazinelor nu conțin altceva decât un surogat industrial. Aceasta este o substanţă denumită identic cu componenta principală a vaniliei naturale, vanilină. În uleiul natural de vanilie, în afară de vanilina existentă ȋn mod natural mai sunt circa 180 de compuşi chimici care dau calitatea mirosului şi a aromei. Vanilina care nu provine din păstaia de vanilie este obţinută prin procesarea deșeurilor din industria lemnului şi conţine o sumedenie de alţi aditivi alimentari (E-uri).
Vanilina obţinută prin procesare chimică poate avea efecte adverse, poate produce intoxicaţii, alergii, hemoragii, leziuni hepatice, pulmonare şi renale, migrene, mâncărimi la nivelul urechilor şi gâtului, reducerea activităţii pulmonare şi chiar cancer în cazul vanilinei ce conţine cumarină.
Statisticile sunt clare, doar 2% din cantitatea de vanilie folosită în alimente provine din surse naturale şi în concluzie 98% este vanilină ieftină, procesată chimic.
Doar păstaia de vanilie sau extractul de vanilie autentic aduc gustul veritabil pe care ȋl iubim atât de mult și are atât de multe proprietăți antioxidante și antiseptice.
Vanilia adevărată provine de la o orhidee tropicală și se găsește sub formă de păstaie intens aromată. Aceste păstăi sunt obținute de cele mai multe ori prin polenizare manuală, se dezvoltă nouă luni până la maturitate și apoi trec printr-un proces complex de uscare. Vanilia veritabilă este rară și foarte scumpă, este al doilea cel mai scump condiment din lume dupa sofran.
Vanilia a fost folosită și ca monedă de schimb și era consumată cu precădere de regalitate ori nobilime, ȋn deserturi foarte fine. Miraculoasa păstaie nu este folosită doar ȋn domeniul culinar ci și ȋn industria cosmetică și ȋn aromoterapie. Extractul de Vanilie este un puternic antioxidant, vanilia aduce numeroase efecte benefice asupra corpului uman având efect antiseptic.
Trei mari specii de vanilie sunt cunoscute la nivel global, toate fiind derivate ale unei specii din America Centrală. Aceste specii sunt: V. Planifolia, cultivată ȋn Madagascar, Reunion și alte zone tropicale din zona Oceanului Indian, V. Tahitensis cultivată ȋn zona Pacificului de Sud și V. Pompona, cultivată ȋn America Centrală și de Sud.
Cea mai ȋntâlnită specie este V. Planifolia, cunoscută și sub numele de vanilie Bourbon (dupa numele vechi al insulei Madagascar) sau vanilie de Madagascar, unde este și cultivată. De altfel, două treimi din productia mondiala de vanilie provine din Madagascar și Indonezia.
La Bucătăria Maiei folosim doar ingrediente autentice, de aceea toate deserturile cu vanilie conțin Pasta de Vanilie de Bourbon, realizata din semințe de vanilie și extract de vanilie, combinate ȋntr-o pastă groasă, concentrată ce are o aromă superbă. Dacă ai mâncat din deserturile noastre vei recunoște aroma autentică a vaniliei naturale.
Toate ingredientele de la Bucătăria Maiei sunt autentice, inclusiv Romul și Vanilia sunt ingrediente naturale ce dau savoare, autenticitate și valoare nutritivă deserturilor noastre.
Cu multă bucurie, ȋn fiecare an ȋn seara de Ajun ȋmpodobesc bradul ȋmpreună cu ȋntreaga familie. Acesta este momentul special cand toate celelalte gânduri sau griji se risipesc, ramâne doar magia, bucuria și iubirea care se adună ȋn jurul miraculosului brăduț, a colindelor moștenite de la bunici.
Povestea și simbolismul acestui obicei ȋnsă ȋși află rădăcinile, cu foarte mult timp ȋnainte ca primul brad de Crăciun să fie ȋmpodobit.
Brad este un cuvânt foarte vechi preluat de la strămoșii noștri, dacii. El era considerat în simbolismul spiritual un arbore sacru, care face legătura între pământ şi cer, reprezintă mişcarea ascendentă a vieţii. Din vremuri străvechi, ȋn credinţa şi tradiţia populară românească bradul a rămas un pom al vieții, un copac ritual tăiat la nașterea, nunta sau la moartea cuiva.
Pomii simbolizează vitalitatea și de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor, brazii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. La romani se decora un copac pentru solstițiul de iarnă ȋn cinstea zeului soarelui și a zeului agricuturii. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieţii asupra morţii. În aceeaşi perioadă a anului, preoţii druizi serbau solstiţiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii. O legendă spune că Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, se afla în Turingia prin anul 720. Trecând pe lângă un grup de oameni care venerau un stejar, a fost foarte supărat de acestă practică păgână şi a lovit copacul cu un topor. În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat forma sa trunghiulară ca fiind Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania Primele dovezi despre decorarea bradului sunt la Riga, în Lituania, în anul 1510, atunci se bănuiește că ar fi fost ȋmpodobit primul brad. Se spune că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther - primul reformator protestant - mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii. A adus bradul în casă şi l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de strălucitor. Tot din Germania vine şi tradiţia târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat şi ghirlande de hârtie colorată pentru a fi agăţate în brad ca obiecte decorative. În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, reginei Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii. În 1850, Charles Dickens descria împodobirea pomul de Crăciun ca pe o tradiţie destul de costisitoare, pentru că în acele vremuri se puneau în brad păpuşi, fructe, săbii, bijuterii, mici instrumente muzicale, mobilă în miniatură şi jucării. Epoca victoriană a adus moda de aşeza bradul de Crăciun nu pe masă, ci pe podea. În Rusia europeană, Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales cel mai frumos dintre toţi şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării. În Polonia, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, în Cehia, cu coji de ouă colorate, iar în Ucraina bradul tradiţional era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc. În Suedia se puneau în brad figurine de lemn colorate care reprezentau animale, copii sau îngeraşi, în Danemarca se foloseau steaguri mici, clopoţei, fulgi de zăpadă şi inimioare, iar lituanienii îşi acopereau brazii cu steluţe, forme geometrice şi cuiburi de păsări. Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă. Îmbodobirea bradului a fost legalizata abia în 1836, de statul Alabama. Începând cu anul 1850 au început să se vândă brazi înainte de Crăciun şi apoi în toate statele americane a fost creată o adevărată industrie legată de brazii de Crăciun. În anul 1878 au apărut globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia, iar în anul 1882, după patentarea becului electric de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate. În 1853, Franklin Pierce, al 14-lea preşedinte american, a adus moda bradului la Casa Albă. Aceasta tradiţie a fost întreruptă între 1901 şi 1909, de Theodore Roosevelt care a fost ȋmpotriva acestui obicei, dorind să protejeze mediul. Luminiţele electrice din pomul de Crăciun erau accesibile doar oamenilor foarte bogați, ceilalți foloseau lumânări pentru bradul de Crăciun fiind expuși incendiilor. În 1917, un adolescent american s-a gândit să transforme bradul întunecat într-o mare de lumini pentru toata lumea. Împreună cu frații lui a adaptat unele din decoraţiunile vândute de familia lui, în lumini cu care putea fi decorat bradul de Craciun. Așa a luat naștere una dintre cele mai profitabile afaceri din lume: beculeţele pentru bradul de Crăciun. La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual azi dispărut, dar atestat încă din vremea romanilor, care presupunea că un trunchi de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, după venirea acestuia în Principatele Române, în anul 1866. În Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând celebrul cântec "O, Tannenbaum". Împodobirea bradului cu fel de fel de globuri sau podoabe, ghirlande de beteală, panglici sau mărgele şi beculeţe electrice a cuprins întreagă lume şi an de an creatorii şi designerii se întrec în a împodobi cel mai frumos brad. Există tendințe care se modifică de la an la an, brăduții de Craciun devenind o adevărată industrie globală.
Mi-am petrecut copilaria fascinata fiind de misterele bucatariilor bunicilor mele, de gustul rețetelor lor mestesugite. Am norocul de a fi avut bunici atat la oras cat si la tara, pot spune ca m-am putut bucura de gustul copilariei de doua ori.
Cand spun GUST, nu e intamplator, vorbesc de adevaratul gust dinaintea erei aditivilor alimentari sintetici.
Apreciez, in egala masura, gustul extraordinar al bucatariei traditionale simple (rurale), dar si al bucatariei mai pretentioase, retetele doamnelor sofisticate din orasele de demult
Pe vremea aceea cunosteam doar doi oameni grasi, cu mintea mea de copil ii studiam cu curiozitate pentru a-mi da seama de ce sunt diferiti. In zilele noastre a devenit un fapt atat de comun, incat nu mai remarcam faptul ca in societatea actuala obezitatea este tot mai prezenta, chiar si in randul copiilor.
Bunica avea o masura in tot si in toate
Este adevarat ca bunicii au avut o viata cu multe restrictii si lipsuri, dar este incredibil cum stiau sa se bucure de viata. Ceea ce aveau ei si noi am pierdut, este un simt al echilibrului in viata de zi cu zi.
Bunicii aveau o ordine a tuturor lucrurilor guvernata de simtul masurii, aveau un rost mancarii si al mancatului, o limita chiar si a rasfatului copiilor. O data cu trecerea anilor, aceasta intelepciune stramoseasca a echilibrului a disparut, aducand haos in viata noastra, am devenit grabiti, dispusi sa facem orice compromisuri, am ajuns tot mai tristi, mai iesiti din forma si tot mai bolnavi.
Bunica dadea gust mancarii doar cu ingrediente naturale
Am uitat ce inseamna BUN, papilele noastre gustative sunt vrajite de potentiatori de aroma si aditivi sintetici. Acestia sunt inventati ca sa mancam tot mai mult si mai mult sub vraja gustului ce ne hipnotizeaza creierul si vointa.
Medicii nutritionisti trebuie sa munceasca din greu pentru a ne invata cum sa ne hranim. Invatam acum tainele mancarii si ale mancatului, pe care bunicile le stiau de la mamele lor si le aplicau cu atata naturalete si simplitate.
Bunica nu pregatea salata de rosii in ianuarie
De generatii romanii si-au lucrat pamantul cu respect fata de munca, natura si fata de ei insisi. Au intocmit din roadele pamantului mancaruri hranitoare si bune pentru ei si copiii lor.
Mamaia stia sa faca cea mai buna mancare din ... nimic si noi toti ne strangeam in jurul mesei incarcate, fascinati de toate bunataturile intocmite de ea cu rabdare si dragoste.
Toate isi aveau rostul lor, aveau un anumit moment al anului in care apareau pe masa noastra. Primavara era un rasfat al gustului cu urzici, loboda, stevie, ridichi, marole (salata), usturoi verde, leurda, ceapa verde, marar, rubarber si multor alte verdeturi, a caror secrete le cunostea maia si bunica. Maia le aduna din gradina ei, si bunica le alegea cu chibzuinta de la piata.
Ce zice maia cand aude ca pregatim iarna o salata cu rosii? Ca „a iesit dracul pe pamant”. A ramas de poveste aceasta replica, am ras cu lacrimi, dar daca stau sa ma gandesc, am vazut si eu ca rosiile acelea de iarna, aproape ca nu strica niciodata. Sunt nemuritoare!
La Maia ne bucram de vinete, fasole verde, ardei, rosii si fructe cat e vara de lunga. Fel de fel de combinatii deicioase, pregatite vara si toamna din rodele bune si hranitoare ale gradinii.
Bunica nu gatea cu carne in fiecare zi
Astazi consumul de carne este privit in mare masura prin prisma celor doua extreme: sunt persoane vegetariene - care au eliminat complet carnea din alimentatie si la polul opus persoanele a caror alimentatie este bazata pe proteine animale. Calea de mijloc este tot mai rar intalnita, desi aceasta era calea pe care cu zeci de ani in urma bunicile noastre o considerau fireasca.
La bunica, iarna, mancam cel mai des carne, iar primavara si vara destul de rar, la una din cele trei mese ale zilei. De obicei miercurea si vinerea, chiar daca nu tinea post, bunica nu ne gatea niciodata cu carne. "Ce e mult nu e bun" ne spunea maia atunci cand eram aproape sa facem excese de orice fel.
In 90 de ani bunica nu a mancat nici o ciorba din plic
Nu vreau sa neg extraodinarele descoperiri ale stiintei, sunt minti sclipitoare care aduc in viata noastra lucruri absolut uimitoare pentru bunastarea si evolutia umanitatii. Problema este ca odata ce aceste inventii create cu un scop bun ajung mana marketerilor din companiile ce produc bunuri de consum, ele sunt prezentate astfel incat sa para necesare tuturor. Chiar daca de fapt nu au nevoie!
Cel mai revoltator exemplu este laptele praf. Acesta este la origine o creatie dadatoare de viata pentru acei copii care nu pot fi alaptati. Este incredibil cum marketingul companiilor producatoare l-au transformat intr-un produs pentru toti copii. Mamele nu mai stiu care este alegerea buna, sub mirajul unui somn odihnitor si a cresterii vizibile a copilului, fac compromis costisitor pentru sanatate.
Ma gandesc la conservele de ciorba, tocanite si alte preparate. Ele sunt produse extraordinare pentru cei care sunt in expeditii sau fac rezerve pentru situatii de urgenta. Ciorbele in conserva si la plic nu sunt un produs pentru consumul de zi cu zi.
Mirajul timpului castigat ne determina sa facem un compromis scump si ireversibil pentru sanatate. Timp pentru tine si ai tai, nu castigi mancand in fuga si alegand alimente gustoase dar care nu te hranesc. Facand alegerile dictate de campaniile de marketing ale societatii de consum si consumand junk food (mancare care ingrasa dar nu hraneste), vom fi tot mai ineficienti, mai extenuati, mai grasi si mai bolnavi.
Puțini oameni conștientizează că deși consumă frecvent dulciuri cu "gust de vanilie", de fapt Nu au mâncat Niciodată vanilie naturală.
Vanilia a devenit un condiment universal, cele mai multe dintre dulciurile pe care le mâncăm au aroma de vanilie, aceasta este omniprezentă ȋn deserturi indiferent că provin din producție artizanală sau industrială.
Dacă sunteți atenți la etichetele alimentelor veți observa că aproape toate delicatesele existente pe piață au doar „gust”, „aromă” de vanilie sau „vanilină”. Acestea nu conțin nimic din nobilele semințe ale păstăii de vanilie ci doar un praf industrial, o vanilină sintetică.
Veti fi uimiţi să aflaţi că nici dulciurile bunicii nu conțin vanilie autentică! Nici o „esență” din miculețele sticle de pe rafturile magazinelor nu conțin altceva decât un surogat industrial. Aceasta este o substanţă denumită identic cu componenta principală a vaniliei naturale, vanilină. În uleiul natural de vanilie, în afară de vanilina existentă ȋn mod natural mai sunt circa 180 de compuşi chimici care dau calitatea mirosului şi a aromei. Vanilina care nu provine din păstaia de vanilie este obţinută prin procesarea deșeurilor din industria lemnului şi conţine o sumedenie de alţi aditivi alimentari (E-uri).
Vanilina obţinută prin procesare chimică poate avea efecte adverse, poate produce intoxicaţii, alergii, hemoragii, leziuni hepatice, pulmonare şi renale, migrene, mâncărimi la nivelul urechilor şi gâtului, reducerea activităţii pulmonare şi chiar cancer în cazul vanilinei ce conţine cumarină.
Statisticile sunt clare, doar 2% din cantitatea de vanilie folosită în alimente provine din surse naturale şi în concluzie 98% este vanilină ieftină, procesată chimic.
Doar păstaia de vanilie sau extractul de vanilie autentic aduc gustul veritabil pe care ȋl iubim atât de mult și are atât de multe proprietăți antioxidante și antiseptice.
Vanilia adevărată provine de la o orhidee tropicală și se găsește sub formă de păstaie intens aromată. Aceste păstăi sunt obținute de cele mai multe ori prin polenizare manuală, se dezvoltă nouă luni până la maturitate și apoi trec printr-un proces complex de uscare. Vanilia veritabilă este rară și foarte scumpă, este al doilea cel mai scump condiment din lume dupa sofran.
Vanilia a fost folosită și ca monedă de schimb și era consumată cu precădere de regalitate ori nobilime, ȋn deserturi foarte fine. Miraculoasa păstaie nu este folosită doar ȋn domeniul culinar ci și ȋn industria cosmetică și ȋn aromoterapie. Extractul de Vanilie este un puternic antioxidant, vanilia aduce numeroase efecte benefice asupra corpului uman având efect antiseptic.
Trei mari specii de vanilie sunt cunoscute la nivel global, toate fiind derivate ale unei specii din America Centrală. Aceste specii sunt: V. Planifolia, cultivată ȋn Madagascar, Reunion și alte zone tropicale din zona Oceanului Indian, V. Tahitensis cultivată ȋn zona Pacificului de Sud și V. Pompona, cultivată ȋn America Centrală și de Sud.
Cea mai ȋntâlnită specie este V. Planifolia, cunoscută și sub numele de vanilie Bourbon (dupa numele vechi al insulei Madagascar) sau vanilie de Madagascar, unde este și cultivată. De altfel, două treimi din productia mondiala de vanilie provine din Madagascar și Indonezia.
La Bucătăria Maiei folosim doar ingrediente autentice, de aceea toate deserturile cu vanilie conțin Pasta de Vanilie de Bourbon, realizata din semințe de vanilie și extract de vanilie, combinate ȋntr-o pastă groasă, concentrată ce are o aromă superbă. Dacă ai mâncat din deserturile noastre vei recunoște aroma autentică a vaniliei naturale.
Toate ingredientele de la Bucătăria Maiei sunt autentice, inclusiv Romul și Vanilia sunt ingrediente naturale ce dau savoare, autenticitate și valoare nutritivă deserturilor noastre.
Glutamatul de sodiu (E 621) este unul dintre aditivii alimentari cei mai controversați, el ne influențează ȋn mod radical gustul convingându-ne creierul că mâncăm ceva extraordinar de gustos. E 621 este un potenţiator de aromă care poate avea efecte nebănuite.
Când mâncam ceva perceput ca extraordinar bun, ce ne provoacă acel "mmmmmmmmm mai vreau, e absolut irezistibil, nici nu știam ca ȋmi e asa de foame, simt nevoia acelui gust", am mâncat cu siguranta ceva bogat ȋn glutamat. Pentru unii este cheia bogăției și a "talentului" ȋn gastronomie, pentru cei mai mulţi este ȋnsa un proces de otrăvire lentă.
Pe lângă gustul sarat, acru, amar și dulce, s-au descoperit pe limba receptorii pentru glutamat, acesta este cel de-al 5-lea gust. Gustul Umami a fost descoperit ȋn 1908 ȋn Japonia. Este o „sare" uzual folosită ȋn bucataria chinezească, de aceea se numește și „sare chinezeasca". Iar reactiile adverse ale folosirii sale poartă denumirea de „sindromul restaurantului chinezesc".
Monoglutamatul de Sodiu nu se găsește doar ȋn vegeta, așa cum probabil bănuiți. Diverse forme de glutamat se găsesc și ȋn alimentele naturale (de exemplu ȋn roșii). Existența diverselor forme de glutamat ȋn alimentele naturale sau fermentate natural este acceptată, ȋnsă industria alimentară folosește cantități mari ȋn alimente procesate pentru mascarea calității slabe a ingredientelor, pentru a crește vânzările și profitul.
Preparatele fast food, semipreparatele sunt garnisite cu monoglutamat, este nelipsit și din belsug ȋn fiecare produs... De ce ar fi coadă pentru o mancare care de fapt nu te hrăneste? Pentru că e foarte bună?!
Cum se face că nu te poti stăpani sa nu mananci o aripioară cu sos. Ce o face așa de bună?
Un studiu realizat ȋn anul 1995 de Federația Societăților Americane de Biologie Experimentală (FASEB) pentru FDA a stabilit ca Monoglutamatul de Sodiu nu este periculos atunci când se consumă ȋn anumite limite. S-au observat anumite simptome deosebite ȋn cazul unor pacienți care au fost expusi unei doze de 3 grame de glutamat de sodiu ȋn absența alimentelor, ȋnsă datele nu au fost considerate suficient de concludente pentru a cataloga MSG drept nociv.
Însă, cu toate aceste controverse, s-a luat hotărârea ca monoglutamatul de sodiu să nu poată fi utilizat ȋn nici unul dintre produsele alimentare destinate sugarilor şi copiilor foarte mici, măsură care se aplică şi în ţara noastră.
Poate te gândești că acest monoglutamat este scump sau este greu de procurat ... Greșit! Dă o căutare! Este pretutindeni! O pungă de 5 kg costă doar 70 lei (la saci de 25 de kg e și mai ieftin), suficient cât să dea gust irezistibil unei cantități impresionante de alimente ieftine.
Se pune chiar și ȋn iaurt sau ȋn bere (extract de malț), poate avea diferite denumiri: drojdie autolizată, caseinat de calciu, gelatină, proteine hidrolizate, caseinat de sodiu, extract de drojdie, proteine texturate, carrageenan, gumă vegetală, condimente, arome, arome naturale, aromă de carne de pui, aromă de carne de vită, aromă de carne de porc, aromă de fum, concentrat de roşii, supă de carne, malţ din orz, extract de malţ, aromă de malţ, proteine din lapte, izolat proteic din lapte, concentrat proteic din lapte, proteine din soia, izolat proteic din soia, concentrat proteic din soia, sos de soia, extract de soia.
Iată ”magia” celor ce obțin gust absolut minunat, ieftin, fără să fie necesar să consume bani pe ingrediente de bună calitate, fără să curețe multe legume pentru a da gust mâncării, fără a avea talent sau cunoștințe gastronomice la ȋndemână. Doar puțin praf ...pe limba! Acest praf e special facut sa spuna creierului E BUN, MAI VREAU!
Consumul de glutamat de sodiu este, asociat cu acumularea de kilograme ȋn plus. Un studiu facut pe șobolani a arătat că monoglutamatul de sodiu crește riscul de obezitate, crește considerabil pofta de mâncare și dă dependență.
Glutamatul de sodiu ne influențează radical gustul și, nu de puține ori, observăm că sunt alimente care au un gust nenatural de bun, care dau o foame continuă și o poftă de nestăpânit. Evitați pe cât posibil astfel de produse precum și semi-preparatele și citiți cu atenție listele de ingrediente!
De ce în cămările bunicilor borșul, murăturile și turtițele cu Maia erau la loc de cinste?
Înghitim zeci de reclame la medicamente și suplimente alimentare, pe când avem la indemână alimente simple, sănătoase ale căror efecte miraculoase erau cunoscute cu timp in urmă.
Probioticele sunt micuții sanitari care cresc rezistența la infecțiile produse de microorganisme patogene, ameliorează digestia lactozei (în caz de intoleranță), îmbunătățesc absorbția de vitamine și minerale, reglează tranzitul intestinal, ajută la pierderea în greutate, ne asigură o piele frumoasă și au efect antialergenic.Probioticele le gasim în bors, muraturi, iaurt sau maia și au un aport important în mentinerea sănătății, acestea stimulează sistemul imunitar și au acțiune antivirală.
Muraturile aduc beneficii și in ceea ce priveste prevenirea diabetului, ajuta in curele de slabire. Ele stimuleaza producția de insulina și echilibrează nivelul glicemiei. De asemenea, ajută după efortul fizic si impiedică aparitia crampelor musculare, datorită cantitătii mari de potasiu pe care o conțin.O dietă slabă în probiotice poate cauza probleme digestive, afecțiuni ale pielii, candida, afecțiuni autoimune precum și răceli frecvente.Pentru a ne asigura un nivel optim al probioticelor zi de zi, este indicat să ne luam probiotice în mod natural din alimente precum iaurtul, brânza, murăturile de casă, pâinea cu maia, borșul autentic.
Aceste bunătățuri ale meniului tradițional, pregătite corect sunt adevărate comori pentru sănătatea organismului.Poate nu știai până acum, dar castraveții murați sunt foarte sănătosi și au o mulțime de beneficii. Aceștia conţin fibre și sunt stimulatori ai activității hepatice, motiv pentru care sunt considerați adevărați inamici ai grăsimilor și colesterolului în exces din sânge.Castraveții murați în saramură conţin substanţe stimulatoare ale activităţii pancreasului, precum și substanţe care măresc receptivitatea organismului la insulină. Consumul regulat de castraveți muraţi are efecte benefice asupra reglării glicemiei.
Borșul bunicii este considerat un elixir al tinereţii!Acesta reglează nivelul glicemiei, este recomandat anemicilor, ajută la emininarea toxinelor din organism.Sunt cure de detoxifiere cu borș și sunt numeroase voci care sustin ca borsul autentic poate preveni cancerul de colon și fortifică organele interne.Borșurile și unele ciorbe sunt acrite cu borș, acest lucru nu este doar pentru gust. Borșul are un conținut ridicat de vitamine, complexul B, fiind un ingredient miraculos atunci când vrem să acrim ciorbele. La Bucătăria Maiei folosim doar muraturi si varza murata pregatite de noi. Borșul il umplem proaspat, ca odinioară: din „huști”, tărâțe de grâu și porumb .În afara gustului aromat pe care îl dă mâncării, borșul este un bun stimulent al digestiei, compoziția sa fiind adecvată și copiilor.
Maiaua din care bunica ne făcea pâine, nu numai că dădea un miros nemaipomenit cale de trei case in jur dar aducea numeroase beneficii sănătății noastre. Fermentarea de lungă durată este responsabilă pentru beneficiile pâinii cu maia. Deși are la fel de multe calorii ca pâinea cu drojdie, pâinea cu maia este mai hrănitoare și mai ușor digerabilă. În ceea ce privește glutenul, proteina cu care tot mai mulți dintre noi avem probleme, el este diminuat din momentul în care frământăm aluatul.
Cu cât durează mai mult dospirea pâinii, cu atât efectul inflamator nociv al glutenului este diminuat. De aceea, pâinica de la Bucătăria Maiei este dospită la rece și este preparată din făină intermediară.
În fiecare an, ȋn seara de Ajun ȋmpodobesc bradul ȋmpreună cu ȋntreaga familie, ȋn timp ce cântăm colinde și așteptăm colindători. Magia, bucuria și iubirea care se adună ȋn jurul miraculosului brăduț ne luminează inimile și ne aduc spiritul Crăciunului ȋn suflete.
Povestea și simbolismul acestui obicei ȋnsă ȋși află rădăcinile, cu foarte mult timp ȋnainte ca primul brad de Crăciun să fie ȋmpodobit.
Brad este un cuvânt foarte vechi preluat de la strămoșii noștri, dacii. El era considerat în simbolismul spiritual un arbore sacru, care face legătura între pământ şi cer, reprezintă mişcarea ascendentă a vieţii. Din vremuri străvechi, ȋn credinţa şi tradiţia populară românească bradul a rămas un pom al vieții, un copac ritual tăiat la nașterea, nunta sau la moartea cuiva.
Pomii simbolizează vitalitatea și de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor, brazii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. La romani se decora un copac pentru solstițiul de iarnă ȋn cinstea zeului soarelui și a zeului agricuturii. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieţii asupra morţii. În aceeaşi perioadă a anului, preoţii druizi serbau solstiţiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii. O legendă spune că Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, se afla în Turingia prin anul 720. Trecând pe lângă un grup de oameni care venerau un stejar, a fost foarte supărat de acestă practică păgână şi a lovit copacul cu un topor. În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat forma sa trunghiulară ca fiind Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania Primele dovezi despre decorarea bradului sunt la Riga, în Lituania, în anul 1510, atunci se bănuiește că ar fi fost ȋmpodobit primul brad. Se spune că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther - primul reformator protestant - mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii. A adus bradul în casă şi l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de strălucitor. Tot din Germania vine şi tradiţia târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat şi ghirlande de hârtie colorată pentru a fi agăţate în brad ca obiecte decorative. În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii. În 1850, Charles Dickens descria împodobirea pomul de Crăciun ca pe o tradiţie destul de costisitoare, pentru că în acele vremuri se puneau în brad păpuşi, fructe, săbii, bijuterii, mici instrumente muzicale, mobilă în miniatură şi jucării. Epoca victoriană a adus moda de aşeza bradul de Crăciun nu pe masă, ci pe podea. În Rusia europeană, Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales cel mai frumos dintre toţi şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării. În Polonia, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, în Cehia, cu coji de ouă colorate, iar în Ucraina bradul tradiţional era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc. În Suedia se puneau în brad figurine de lemn colorate care reprezentau animale, copii sau îngeraşi, în Danemarca se foloseau steaguri mici, clopoţei, fulgi de zăpadă şi inimioare, iar lituanienii îşi acopereau brazii cu steluţe, forme geometrice şi cuiburi de păsări. Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă. Îmbodobirea bradului a fost legalizata abia în 1836, de statul Alabama. Începând cu anul 1850 au început să se vândă brazi înainte de Crăciun şi apoi în toate statele americane a fost creată o adevărată industrie legată de brazii de Crăciun. În anul 1878 au apărut globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia, iar în anul 1882, după patentarea becului electric de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate. În 1853, Franklin Pierce, al 14-lea preşedinte american, a adus moda bradului la Casa Albă. Aceasta tradiţie a fost întreruptă între 1901 şi 1909, de Theodore Roosevelt care a fost ȋmpotriva acestui obicei, dorind să protejeze mediul. Luminiţele electrice din pomul de Crăciun erau accesibile doar oamenilor foarte bogați, ceilalți foloseau lumânări pentru bradul de Crăciun fiind expuși incendiilor. În 1917, un adolescent american s-a gândit să transforme bradul întunecat într-o mare de lumini pentru toata lumea. Împreună cu frații lui a adaptat unele din decoraţiunile vândute de familia lui, în lumini cu care putea fi decorat bradul de Craciun. Așa a luat naștere una dintre cele mai profitabile afaceri din lume: beculeţele pentru bradul de Crăciun. La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual azi dispărut, dar atestat încă din vremea romanilor, care presupunea că un trunchi de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, după venirea acestuia în Principatele Române, în anul 1866. În Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând celebrul cântec "O, Tannenbaum". Împodobirea bradului cu fel de fel de globuri sau podoabe, ghirlande de beteală, panglici sau mărgele şi beculeţe electrice a cuprins întreagă lume şi an de an creatorii şi designerii se întrec în a împodobi cel mai frumos brad. Există tendințe care se modifică de la an la an, brăduții de Craciun devenind o adevărată industrie globală.
Mămăliga, un aliment nelipsit de pe mesele țăranilor români, este un preparat simplu ce nu numai că i-a ȋnsoțit sute de ani la munca câmpului dar i-a salvat de foamete și boli.
Povestea Mămăligii este ȋnsă complexă, fascinantă, surprinzătoare deși ȋnsoțeste poporul român doar pe parcursul ultimilor aproximativ trei sute de ani.
Cine sunt primii „mămăligari”?
Trebuie să știți de la ȋnceputul acestei povești că mămăliga nu este nici pe departe un preparat românesc la origini. Ea este întâlnită în toate colţurile lumii din Europa până ȋn America sau chiar și ȋn Africa. Mămăliga se regăseşte în cultura culinară a multor țări cum ar fi: Moldova, Bulgaria, Ungaria, Italia (polenta), Slovenia, Serbia, Ucraina, Rusia, dar și ȋn Mexic, Brazilia, Uruguay, Argentina și Venezuela. Mayașii și olmecii (civilizația antică pre-columbiană) au mâncat mămăligă cu mai mult de șase mii de ani înaintea noastră. Ei pot fi numiți așadar, primii „mămăligari” ai lumii. Descoperirile arheologice au demonstrat că pe teritoriul țării noastre, cu 7000 de ani ȋn urmă se cultiva foarte mult meiul. Terciul de mei arată ca o fiertură de griș și este foarte hrănitor. Conform scrierilor lui Herodot, popoarele din această regiune a Europei „preferau meiul ȋnaintea celorlalte mâncăruri”. „Mămăliga” dacilor nu era altceva decât un terci obținut din mei, cu o consistenţă mai lichidă dar asemănătoare mămăligii din mălai pe care o preparăm astăzi. Porumbul a fost adus ȋn Europa, din Lumea Noua abia în secolul al XVI-lea de către exploratorul spaniol Hernán Cortés. La început a fost cultivat în Spania și Portugalia apoi s-a răspândit în Europa. Istoricul Nicolae Iorga susține ca ȋn România porumbul a ajuns pentru prima oară ȋn Timișoara ȋn jurul anului 1690, prin intermediul negustorilor sârbi. Voievozi iluminaţi precum Constantin Brâncoveanu sau cei din familia fanariotă Mavrocordat au încurajat cultivarea porumbului pe suprafeţe mari ȋn Țările Române. Un alt motiv pentru care românii au cultivat atât de repede porumb ține și de relațiile româno-otomane. Timp ȋndelungat Țările Române au plătit tribut, turcii ȋnsă nu cereau porumb și nu erau interesați nici de carnea de porc, acestea rămânând alternativa cea mai hrănitoare pentru țăranii din Moldova și Muntenia. Așa am ajuns noi românii la tot felul de proverbe ciudate precum „Ca dorul de mămăligă niciun dor nu te strică” sau „Cea mai bună legumă-i porcul”. În doar câteva zeci de ani, porumbul a ajuns să înlocuiască complet culturile de mei, pentru că la acea vreme, țărănimea încă avea meiul ca aliment de bază, la fel ca ȋn timpul dacilor. Strămoșii noștri au ajuns să se hrănească doar cu mămăligă, neavând alte alimente. În acest moment de cumplită sărăcie și foamete a apărut pelagra. Aceasta era o boală a lumii rurale cauzată de alimentația constituită EXCLUSIV din porumb. Pelagra a ajuns să fie complet eradicată, în România, abia după prima jumătate a secolului XX. Mămăliga, farmacia misterioasă! Preocuparea pentru o alimentație diversă și sănătoasă a adus ȋnsă ȋn prim plan rețeta mămăligii prgătită cu drag de bunicile noastre. Potrivit nutriţioniştilor, mălaiul natural (nu cel grişat) nu ar trebui să lipsească din lista alimentelor de bază din alimentația noastră. Porumbul este bogat în vitaminele A, B, C şi E, dar şi în minerale (potasiu, zinc, magneziu şi fier). Cel mai mare beneficiu al acestuia este că are un conţinut ridicat de acizi graşi nesaturaţi şi de fibre. Mămăliga este recomandată mai ales persoanelor suferinde de boli de plămâni, pentru afecțiuni ale căilor respiratorii dar și persoanelor anemice. Efectul detoxifiant al substantelor din porumb ușurează efortul ficatului de neutralizare a substanțelor toxice Pentru tratarea durerilor de gât şi piept, se pot folosi cu succes cataplasme cu mămăligă călduţă. Cercetatorii edocrinologi considera ca un consum zilnic de mamaliga scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfunctii tiroidiene. Pentru diabetici consumul de mămăligă reglează concentrația de glucoza din sânge. Mătasea de porumb este folosită în ceaiuri recomandate pentru cei care au pietre la rinichi. Terciul de mălai poate reduce cu până la 20% riscul de afecţiuni hepatice. Reduce cantitatea de colesterol din sange, scazand astfel riscul de ateroscleroza si, implicit, de infarct. Cei bolnavi de gastrită hiperacidă pot consuma mămăliguţă în loc de pâine, datorită efectelor calmante şi de reducere a acidităţii. Mămăliga mărește secretia de bila și facilitează evacuarea sa, având efecte antiinflamatoare biliare. Revitalizeaza functiile sexuale. Mămăliga vindecă urciorul și lipomul. Mamaliga te ajută să slăbești, are de două ori mai puține calorii față de pâine. Mălaiul este folosit şi pentru măşti pentru curăţarea tenului sau pentru a stimula creşterea părului. Studiile de nutriție și biochimie alimentară au arătat că mămăliga consumată frecvent ameliorează și afecțiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruațiile dificile, anexita și metroanexita, litiaza renală, hepatita. Mămăliga e de leac doar dacă NU e din mălai grișat! Mămăliga este considerată un preparat tradițonal românesc și este pregătită de obicei după rețeta simplă a bunicilor: mălai din porumb, apă și sare. Pentru o mămăligă autentică este important ca mălaiul să nu fie grișat, chiar dacă timpul de fierbere este mai lung proprietățile nutritive sunt net superioare. Ce este mălaiul "grișat" sau mălaiul "extra"? Mălai degerminat ! ȋnaintea procesului de măcinare i s-au ȋnlăturat germenii din interiorul boabelor de porumb. Cel "grisat", la final intră ȋntr-un proces de calibrare a granulei mălaiului, obținându-se astfel o granulație uniformă. Prin degerminare se obține un termen mai mare de valabilitate a prodului finit, dar cu calități nutritive mai scăzute . Mălaiul integral este un mălai obținut prin măcinarea integrală a boabelor de porumb, acesta fiind superior nutritiv deoarece conține toate elementele nutritive din bobul de porumb. Cele mai importante elemente nutritive inclusiv enzimele se află chiar ȋn germenele bobului. Deoarece acești germeni conțin uleiuri/grasimi, face ca termenul de valabilitate al mălaiului integral sa fie mult mai mic decât al celorlalte tipuri de mălai degerminat. Acesta este motivul care duce la lipsa acestui tip de produs pe rafturile magazinelor, comerciantii preferandu-le pe cele degerminate ce au termen de valabilitate mai mare. Atunci când cumpărați mălai trebuie să fiți atenți, majoritatea mălaiului comercializat in magazinele din România, este produs din porumb furajer, are valori nutritive si energetice scăzute comparativ cu mălaiul integral din porumb sticlos. Aspectul deschis albicios al mălaiului din porumb furajer este dat de conținutul ridicat de amidon din acest tip de porumb. Mălaiul produs din porumb sticlos este un mălai cu valori nutritive si energetice superioare, se găsește foarte rar pe rafturile magazinelor și ȋl putem identifica usor prin culoarea acestuia, galben portocaliu. Atunci când pregătim Mămăliga la Bucătăria Maiei fierbem mălaiul minim 30 de minute, deoarece nu folosim mălai grişat ci mălai ţărănesc măcinat la Moara cu Pietre, iar acest lucru nu este ȋntamplător.
Pizza este un preparat devenit banal in bucataria romaneasca, sunt numeroase locatii de unde poti cumpara pizza in fel de fel de variante de ingrediente. Gandindu-ne la toate materiile prime folosite cel mai des pentru pregatirea pizzei, nu este de mirare ca a ajuns sa fie considerata JUNK FOOD, mancare care te ingrasa dar nu te hraneste.
Sunt multi cei care pregatesc pizza buna la gust, din aluaturi cu mult zahar, ulei de palmier si multa drojdie.
Garnisesc acest aluat bomba cu multe mezeluri ieftine (unele chiar au gust de medicamente) si multa mozzarella din grasimi vegetale. Sunt sigura ca ati vazut aceasta reteta macar o data, este destul de des intalnita chiar si la petrecerile cu copii.
Era o vreme cand toate pizzele erau pregatite cum se cuvine, in acele timpuri pizza nu era inca vedeta omniprezenta a bucatariei mondiale.
Povestea pizzei care nu era JUNK FOOD este o poveste veche ce isi are radacinile in casutele de la periferia orasului Napoli. Cu sute de ani in urma, sotiile pescarilor pregateau cu drag, un aluat tihnit peste care adaugau un minunat sos din rosii bine coapte, oregano, busuioc si usturoi. Aceasta este bunica tuturor pizzelor din lume, Pizza Marinara constituie in prezent nucleul majoritatii retetelor de pizza (o exceptie este pizza Quattro Formaggi).
Pizza care nu este JUNK FOOD si-a inceput drumul cu primul bob de grau care a refuzat sa se transforme in faina alba. Acest bob s-a lasat macinat incet de o moara cu pietre pentru a ramane gustos si hranitor si a devenit faina intermediara. Apoi faina intermediara s-a amestecat cu apa si cu ulei de masline extravirgin, sare si o cantitate foarte mica de drojdie. Minunatul aluat abia creat si-a implinit gustul si puterea odihnindu-se mai mult de 12 ore la rece.
Sosul de pe blatul de pizza, pregatit din rosii bine coapte si condimente naturale vine sa completeze si sa defineasca gustul delicat al aluatului. Acum este momentul in care mozzarella preparata din lapte 100% vine sa devina baza acestei retete atat de apreciate de noi toti, copii si adulti in egala masura. Daca acestei pizze alcatuite din aluat, sos si mozzerella ii adugam busuioc proaspat avem o pizza Margherita, mama tuturor pizzelor din lume.
De aici pizza care nu este JUNK FOOD trebuie sa fie desavarsita cu legume proaspete de tot felul si mezeluri naturale. Avand acest nucleu corect intocmit variantele pe pizza pot fi cu sutele, care mai de care mai inedite. Ati manca pizza cu sorici? :)
Pentru a fi siguri ca pizza pe care o mancati nu este JUNK FOOD trebuie sa fiti atenti la ingrediente si sa va asigurati ca aluatul este pregatit prin maturare la rece si fara zahar. Daca o pizza este ieftina trebuie sa va ganditi de doua ori inainte sa o mancati, cu siguranta este un produs pofitabil pentru cei ce o fac si un produs ce are costuri ascunse pentru cei ce o mananca. Pizza este un preparat nutritiv, doar daca este pregatita corect!
Timp pentru tine si ai tai!
Mi-am petrecut copilaria fascinata fiind de misterele bucatariilor bunicilor mele, de gustul rețetelor lor mestesugite. Am norocul de a fi avut bunici atat la oras cat si la tara, pot spune ca m-am putut bucura de gustul copilariei de doua ori.
Cand spun GUST, nu e intamplator, vorbesc de adevaratul gust dinaintea erei aditivilor alimentari sintetici.
Apreciez, in egala masura, gustul extraordinar al bucatariei traditionale simple (rurale), dar si al bucatariei mai pretentioase, retetele doamnelor sofisticate din orasele de demult Pe vremea aceea cunosteam doar doi oameni grasi, cu mintea mea de copil ii studiam cu curiozitate pentru a-mi da seama de ce sunt diferiti. In zilele noastre a devenit un fapt atat de comun, incat nu mai remarcam faptul ca in societatea actuala obezitatea este tot mai prezenta, chiar si in randul copiilor. Mirajul timpului castigat ne determina sa facem un compromis scump si ireversibil pentru sanatate. Timp pentru tine si ai tai, nu castigi mancand in fuga si alegand alimente gustoase dar care nu te hranesc. Facand alegerile dictate de campaniile de marketing ale societatii de consum si consumand junk food (mancare care ingrasa dar nu hraneste), vom fi tot mai ineficienti, mai extenuati, mai grasi si mai bolnavi.
Bunica avea o masura in tot si in toate
Este adevarat ca bunicii au avut o viata cu multe restrictii si lipsuri, dar este incredibil cum stiau sa se bucure de viata. Ceea ce aveau ei si noi am pierdut, este un simt al echilibrului in viata de zi cu zi.
Bunicii aveau o ordine a tuturor lucrurilor guvernata de simtul masurii, aveau un rost mancarii si al mancatului, o limita chiar si a rasfatului copiilor. O data cu trecerea anilor, aceasta intelepciune stramoseasca a echilibrului a disparut, aducand haos in viata noastra, am devenit grabiti, dispusi sa facem orice compromisuri, am ajuns tot mai tristi, mai iesiti din forma si tot mai bolnavi.
Bunica dadea gust mancarii doar cu ingrediente naturale
Am uitat ce inseamna BUN, papilele noastre gustative sunt vrajite de potentiatori de aroma si aditivi sintetici. Acestia sunt inventati ca sa mancam tot mai mult si mai mult sub vraja gustului ce ne hipnotizeaza creierul si vointa.
Medicii nutritionisti trebuie sa munceasca din greu pentru a ne invata cum sa ne hranim. Invatam acum tainele mancarii si ale mancatului, pe care bunicile le stiau de la mamele lor si le aplicau cu atata naturalete si simplitate.
Bunica nu pregatea salata de rosii in ianuarie
De generatii romanii si-au lucrat pamantul cu respect fata de munca, natura si fata de ei insisi. Au intocmit din roadele pamantului mancaruri hranitoare si bune pentru ei si copiii lor.
Mamaia stia sa faca cea mai buna mancare din ... nimic si noi toti ne strangeam in jurul mesei incarcate, fascinati de toate bunataturile intocmite de ea cu rabdare si dragoste.
Toate isi aveau rostul lor, aveau un anumit moment al anului in care apareau pe masa noastra. Primavara era un rasfat al gustului cu urzici, loboda, stevie, ridichi, marole (salata), usturoi verde, leurda, ceapa verde, marar, rubarber si multor alte verdeturi, a caror secrete le cunostea maia si bunica. Maia le aduna din gradina ei, si bunica le alegea cu chibzuinta de la piata.
Pregateau urzici sau stevie cu oua proaspete, tocanite cu verdeturi si borsuri de iti lasa gura apa.
Ce zice maia cand aude ca pregatim iarna o salata cu rosii? Ca „a iesit dracul pe pamant”. A ramas de poveste aceasta replica, am ras cu lacrimi, dar daca stau sa ma gandesc, am vazut si eu ca rosiile acelea de iarna, aproape ca nu strica niciodata.
Bunica nu gatea cu carne in fiecare zi
Astazi consumul de carne este privit in mare masura prin prisma celor doua extreme: sunt persoane vegetariene - care au eliminat complet carnea din alimentatie si la polul opus persoanele a caror alimentatie este bazata pe proteine animale. Calea de mijloc este tot mai rar intalnita, desi aceasta era calea pe care cu zeci de ani in urma bunicile noastre o considerau fireasca.
La bunica, iarna, mancam cel mai des carne, iar primavara si vara destul de rar, la una din cele trei mese ale zilei. De obicei miercurea si vinerea, chiar daca nu tinea post, bunica nu ne gatea niciodata cu carne. "Ce e mult nu e bun" ne spunea maia atunci cand eram aproape sa facem excese de orice fel.
In 90 de ani bunica nu a mancat nici o ciorba din plic
Nu vreau sa neg extraodinarele descoperiri ale stiintei, sunt minti sclipitoare care aduc in viata noastra lucruri absolut uimitoare pentru bunastarea si evolutia umanitatii. Problema este ca odata ce aceste inventii create cu un scop bun ajung mana marketerilor din companiile ce produc bunuri de consum, ele sunt prezentate astfel incat sa para necesare tuturor. Chiar daca de fapt nu au nevoie!
Cel mai simplu si revoltator exemplu este laptele praf. Acesta este la origine o creatie dadatoare de viata pentru acei copii care nu pot fi alaptati. Este incredibil cum marketingul companiilor producatoare l-au transformat intr-un produs pentru toti copii. Mamele nu mai stiu care este alegerea buna, sub mirajul unui somn odihnitor si a cresterii vizibile a copilului, fac compromis costisitor pentru sanatate.
Ma gandesc la conservele de ciorba, tocanite si alte preparate. Ele sunt produse extraordinare pentru cei care sunt in expeditii sau fac rezerve pentru situatii de urgenta. Ciorbele in conserva si la plic nu sunt un produs pentru consumul de zi cu zi.
Jurnalul Maiei
Bucataria Maiei alege preparatele din fiecare zi avand in vedere o alimentatie sanatoasa si echilibrata. Avem retete mostenite de la bunicile noastre si am ales sa gatim tihnit, ca odinioara pentru a oferi clientilor nostri o mancare gatita corect. Ingredientele folosite la Bucataria Maiei sunt proaspete, achizitionate de la producatori locali.
Nu gatim nici un preparat prin prajire si nici un preparat nu contine monoglutamat de sodiu sau vegeta. Eliminam aditivii si conservantii pregatindu-ne singuri gemurile, muraturile, borsul si chiar si taieteii. Folosim doar oua provenite de la gaini crescute la sol, dorim sa oferim clientilor nostri doar alimente superioare din punct de vedere calitativ si nutritiv.